Attack on Titan
„On that day mankind received a grim reminder: we lived in fear of the Titans and were disgraced to live in these cages we called walls.”
Această frază a fost de ajuns să-mi stârnească curiozitatea şi să uit de ultimii doi ani în care nu am mai vizionat niciun anime. Shingeki no Kyojin (Attack on Titan) are toate ingredientele unui film de animaţie reuşit. Povestea este una originală din punct de vedere al dezvoltării ei, abordând o temă recurentă: frica de nişte monştrii ce anihilează orice curaj de a lupta pentru libertate. Personajele sunt ample şi variate, animaţia este fascinantă prin îmbinarea perfectă a culorilor, mişcărilor şi a efectelor 3D, soundtrack-ul a devenit deja legendă prin melodia de început ce se potriveşte perfect la orice alt intro de anime sau scenă semnificativă din alte filme.
Cel mai ingenios lucru mi se pare echipamentul 3D de manevrare, cine va viziona sau deja îl vizionează înţelege foarte bine. Sunt foarte curioasă cum vor reuşi să dezvolte povestea. Sper să lămurească originile giganţilor, care, cred eu, sunt rezultatul unor studii ştiinţifice de creare ale unor războinici invincibili ce au mers prost de la un moment dat. Şi mai cred că nimic nu e ceea ce pare, am chiar dubii legate de dorinţa unora de a-l ajuta pe Eren să ajungă la subsolul casei sale, când e clar că se încearcă ascunderea adevărului şi menţinerea terorii asupra oamenilor dintre ziduri. Sună promiţător.
Într-o notă amuzantă, cu cât anime-ul devine mai dramatic, cu atât umorul fanilor e mai exacerbat. Am prins începuturile isteriei prin constatarea pantalonii albi fac fundurile sa iasă în evidenţă. Avem aici un anime cu uriaşi ce înfulecă oameni doar de dragul de a o face, iar lumea se gândeşte la… Exemple de nebunii parodii: Shingeki no Can-Can, Shingeki no Moe!, Shingeki no Kyojin opening versiune indiană (preferata mea).
Hannibal
„Killing must feel good to God, too. He does it all the time, and are we not created in His image?”
„Human emotions are a gift from our animal ancestors. Cruelty is a gift humanity has given itself. „
Nu, nu e un serial cu bucătari la care se poate uita întreaga familie. Este un serial cu psihopaţi, sociopaţi, crime şi mai ales canibali. Mulţi spun că este prea explicit sau că le creează poftă de mâncare.
Eu spun că este foarte diferit de ce am văzut până acum. Este foarte artistic, mai ales la prezentarea crimelor ca nişte tablouri vii în sunete şi imagini. Prin prisma lui Will Graham, un om care empatizează cu criminalii până ajunge să-şi asume punctele lor de vedere, asistăm la o serie de crime ingenioase. Dar, la fel ca în povestea anterioară, nimic nu e ceea ce pare. Hannibal, psihologul său neoficial, este un personaj incert până în episoadele finale, ceea ce demonstrează din nou că oamenii în care ai cea mai mare încredere se dovedesc a fi cei vinovaţi, fiind cei care îţi distrug echilibrul interior şi de care te poţi lipsi. Acest serial m-a făcut să trec de la „Vaaai, Hannibal vrea să fie prieten cu Will!” la „Of, cineva să-l omoare odată!”. Sincer, mi-a fost frică să mă uit la ultimele două episoade, deja mi se părea nedrept tot ce i se întâmpla lui Will şi mă enerva faptul că toată lumea ştia şi vedea că el suferă, dar nimeni nu făcea nimic. Nu, Hannibal, modul tău de a-l ajuta nu funcţionează şi nu e moral.
Şi cam aşa poate fi rezumat primul sezon:
This Love
În sfârşit ceva în articolul acesta care nu are legătură cu giganţi care mănâncă oameni sau canibali. Sau poate asta credeţi voi! Surpriză, are legătură de fapt cu Attack on Titan prin acest mashup ce arată atât de bine! Partea proastă e că nu e complet, dar partea bună e că versiunea finală va fi livrată în septembrie.
Be Stupid. 